joi, iulie 06, 2017

Crochiuri din Lumea Nouă (III)

Panorama Montrealului

16. QUEBEC. 24 iunie, ziua Sf. Ioan Botezătorul, este sărbătoarea naţională a provinciei Quebec. Primii colonişti francezi, veniţi în Canada, au marcat solstiţiul de vară încă din 1636, cu focuri şi salve de tun. Astăzi, lumea petrece în „Place-des-Arts” şi Podul „Jacques Cartier” este iluminat special. Formaţii şi soliști necunoscuţi mie interpretează o muzică armonioasă, amestec de şansonetă şi country. „În timp ce alţii îşi serbează Ziua Naţională cu defilări militare, noi cîntăm!”, se proclamă de pe scenă, în aplauzele şi chiotele mulţimii. Să se fi potolit tensiunile între francofoni şi anglofoni? Naţionalistul Partid al Quebecului e sub 20% în sondaje.

Catedrala Notre Dame

17. NOTRE DAME. Coborînd spre port, ajungi uşor în Oraşul Vechi. De aici pleacă bulevardul Saint Laurent, axa Nord-Sud a Montrealului, care împarte şi organizează – pînă şi numerele imobilelor sînt alocate funcţie de el. Şi tot aici găseşti Catedrala „Notre Dame”, o construcţie în stil gotic, ridicată în secolul al XIX-lea de arhitectul James O’Donnell. Exteriorul nu prea mă impresionează, însă interiorul depăşeşte orice imaginaţie – parcă am intrat într-un acvariu, scăldat în lumină albastră. Coloane de coral încadrează altarele împodobite cu aur şi nestemate, iar vitraliile multicolore îţi taie răsuflarea. Protestant prin naştere, irlandezul O’Donnell a fost atît de mişcat de realizarea sa încît s-a convertit la catolicism.

Domul geodezic

18. GEODA. Montrealul se mîndreşte cu o serie de primari care l-au modelat şi l-au pus pe harta lumii. Unul dintre aceştia s-a numit Jean Drapeau. Reales timp de 26 de ani, edilul a iniţiat cîteva proiecte grandioase, precum amenajarea „Place des Arts” şi construcţia metroului. Pămîntul excavat atunci a format o insulă artificială. Pe această insulă şi pe „sora” ei, „Sfînta Elena”, se întinde acum Parcul „Jean Drapeau”, o grădină foarte apreciată de localnici, care vin la picnic şi la aer curat. În parc a fost găzduită Expoziţia Universală din 1967. Pavilionul american, o sferă geodezică ridicată de celebrul Buckminster Fuller, găzduieşte în prezent un muzeu al ştiinţelor naturii. În faţa dantelăriei metalice, îmi amintesc cum ideile lui Fuller despre domurile geodezice au fost preluate de ideologii mişcării “Flower Power”, visînd comunităţi autonome, fără ierarhii şi norme burgheze. Aşa cum elementele structurale simple ale sferei se susţineau unele pe altele, tot aşa hippyoţii urmau să se sprijine şi să se completeze reciproc. Numai că teoria n-a funcţionat, caracterul uman fiind mai moale decît metalul.


Spre Mont Royal

19. LIBRĂRII. Montrealul vorbeşte franceză şi engleză deopotrivă, într-un amestec care îi îngrijorează pe purişti, „Gazeta de Montreal” întrebîndu-se dacă asta nu afectează spiritul de fineţe şi cultura lui Voltaire. Pînă la un răspuns definitiv, lumea nu se formalizează ci se adaptează. Pe-aici, toţi se înţeleg cumva. Sporovăiala franţuzească şi retorica anglo-saxonă sînt punctate de alte o mie de graiuri – chinezii, italienii şi arabii contribuind la suprema gălăgie. Montrealul citeşte în franceză şi engleză, cu lumea sa universitară cu tot. La „Mc Gill” (locul 18 în topul mondial) se studiază în limba perfidului Albion, la „Universite de Montreal”, franceza face legea. Marile edituri de la Paris, precum „Gallimard”, au reprezentanţe şi librării în oraş. Intru în una şi constat că autorii din Quebec sînt bine promovaţi. În rest, titluri care pot fi găsite şi la noi – sîntem racordaţi la piaţa mondială a cărţii, mai ales în domeniul culturii populare. Cu literatura de specialitate stăm mai prost. Observ încă o dată că occidentalii îşi editează clasicii în ediţii de lux, cu aparat critic, chiar dacă tirajele sînt mici, în timp ce noutăţile apar în formate populare. Noi facem invers!


La stadionul Olimpic

20. NADIA. Dacă vrei să te întîlneşti cu gloria sportului românesc, Stadionul Olimpic din Montreal îţi stă la dispoziţie. Aici Nadia a dat peste cap tabela, cu prima notă de zece, în fierbintea vară a lui ’76, intrînd definitiv în istoria gimnasticii. Canadienii n-au uitat-o, îi zăreşti încă de la intrare silueta firavă, arcuită ca un fir de iarbă, zugrăvită pe mari panouri. Iniţiativa organizării Jocurilor i-a aparţinut aceluiaşi legendar Jean Drapeau, care a cîştigat în detrimentul Moscovei şi Los Angelesului, cu un efort financiar imens – costurile construcţiei s-au achitat abia în 2006! Acum, sub cupola iniţial retractabilă (devenită fixă, după prima zăpadă montrealeză!), poţi să te bălăceşti într-o piscină olimpică sau să asişti la un concert rock. Calc pe gazonul artificial şi încerc să-mi imaginez ce-au trăit atunci sportivii noştri.




Musee des Beaux Arts

21. REVOLUŢIE. Artă în Lumea Nouă? De ce nu? Merg să văd Musee des Beaux-Arts, aflat la cîteva străzi de hotel. De fapt, găsesc patru clădiri, care de care mai interesantă, legate prin pasaje subterane. În jur, instalaţii şi opere de artă stradală – un totem gigantic, un arbore din sticlă colorată, un grup statuar cu doi iepuri călărind un ponei, un înger fără faţă. Chestii naive, după standardele Lumii Vechi, dar care transmit un acut sentiment de bine. În interior, în colecţiile permanente, descopăr cîteva capodopere semnate Matisse, Picasso, Dix, dar şi un excelent „Octombrie”, portret semnat de James Tissot, un impresionist francez îndrăgostit de femeile la modă. În altă zonă, o expoziţie temporară îmi merge la suflet – se cheamă „Revolution” şi e dedicată culturii pop a anilor ’60. Mă uită Dumnezeu prin sălile cu afişele lui Milton Glaser, cu coperţile de albume Pink Floyd, cu proiecţii de la Woodstock, cu postere la filmele lui Antonioni, cu cărţile lui McLuhan. Şi mă simt ca acasă. Lumea Nouă? Lumea Veche? Nu mai contează. Aici e un loc bun, în care mi-ar plăcea să trăiesc.